Plante invazive

Proiect finanțat în cadrul Programului RO02 prin intermediul  Granturilor SEE 2009 – 2014 –  www.eeagrants.org

Amorfa arbustivă (Amorpha fruticosa L.) este un arbust alohton invaziv, originar din sud-vestul Americii de Nord. A fost aclimatizată în Europa ca arbust ornamental, constatându-se în timp caracterul său invazi-agresiv. Amorfa a fost utilizată pentru consolidarea taluzărilor și a pantelor instabile, pentru realizarea gardurilor vii și a perdelelor de protecție contra vânturilor, în asociere cu specii de arbori. Nu prezintă pretenții în ceea ce privește solul, crește pe terenuri degradate, foarte sărace, uscate și pe nisipuri. Semințele amorfei sunt foarte apreciate de unele specii avicole, cum este fazanul. Planta produce nuiele relativ drepte și destul de lungi, dar puțin flexibile, ceea ce le face improprii folosirii pentru împletirea coșurilor. Totuși ingeniozitatea oamenilor din zonele invadate le-a găsit o utilizare în confecționarea scheletului coroanelor funerare. În timp s-au constatat efecte negative asupra mediului, prin concurența făcută speciilor autohtone, ceea ce a condus chiar la eliminarea unora dintre acestea pe arealele afectate. Îndepărtarea tufărișului de amorfă din habitatele naturale invadate, în scopul regenerării acestora, este deosebit de dificilă, din cauza prolificității deosebite a speciei, presupunând, de asemenea, resurse financiare foarte mari.

Arțarul american (Acer negundo) sau arțarul-de-cenușă este un arbore de dimensiuni mari, cu creștere rapidă, originar din centrul și estul Statelor Unite. Aparține familiei Aceraceae. Are frunzele compuse (neobișnuit pentru arțari), alcătuite din trei, cinci sau șapte foliole cu zimți neregulați. Produce un fruct uscat cu aripioare (samara) care conține sămânța. Coloniștii zonelor de prerie din Statele Unite ale Americii îl preferau datorită rezistenței sale la secetă. Din arțarul-american se poate obține sirop de arțar și zahăr de arțar. Lemnul se folosește în fabricarea mobilei, a celulozei și a cărbunelui. Arbore de origine nordamericană, cultivat în aliniamente stradale de unde s-a sălbăticit, în special în lunci, dar, în ultimii ani, constatăm că a cotropit, împreună cu Ailanthus altissima, aproape toate spaţiile verzi din oraşe şi sate, cu precădere la șes. Are cam aceleaşi calităţi biologice ca Ailanthus, adică fructifică mult încă de tânăr, creşte rapid şi are inrădăcinare adâncă, spre deosebire de Ailanthus.

Fallopia Japonica, cunoscută şi sub numele de Polygonum cuspidatum sau Reynoutria japonica este o plantă erbacee perenă ce ocupă în cea mai mare mare parte ecosistemele ripariene, provocând daune grave vegetaţiei native. Specia este menţionată de către Uniunea Internaţională pentru Conservării Naturii ca una dintre cele mai periculoase o sută de plante invazive. Una dintre cele mai periculoase specii invadatoare de plante vine din Japonia: mică buruiană japoneză cu noduri, Fallopia japonica. Are o tulpină scundă, cu noduri, care seamănă cu cele de bambus, dar nu e înrudită cu acesta. Comisia de Conservare a Naturii, din cadrul ONU, a definit această plantă că cel mai mare dezastru biologic al secolului XX. Metoda de răspândire a acestei plante nu e clară. Având rădăcini extrem de adânci şi de puternice, produce daune semnificative drumurilor, clădirilor, culturilor agricole în Europa, America şi Africa. Rezistând bine iernilor grele, planta îşi revine după cosit, tăiat sau după tratamente chimice cu ierbicide.